Picatura de frumos

Numar. Gresesc. Reincep. Trec de o suta.  Ma opresc. Privesc, iar si iar, privesc si simt cum vraja acestei minunate flacari rosii ma face sa ma simt umil, smerit si fericit. Simt nevoia sa ingenunchez, sa ma inchin si sa multumesc Celui care a infaptuit aceasta vraja, sa multumesc Celui care mi-a trimis acest semn al maretiei si indurarii sale, sa multumesc pentru ca mi-a dat voie sa simt, in tremurul celulelor din care sunt alcatuit, in linistea care s-a lasat in jurul meu, ca si eu fac parte, asa mic si neinsemnat cum sunt, din infinita si vesnic neinteleasa Sa creatie. Privesc flacara rosie alcatuita din, cele greu de numarat, zeci si zeci, o suta sau doua sute de flori, zamislite, fiecare in parte, din frumosul pur, din frumosul stapanit de Dumnezeu, din frumosul pe care, inteleg, ni-l strecoara, uneori, in suflete, masurat in picaturi. Atatea cate meritam.