M-a vizitat un prieten V 04, AM
Posted by Mircea Suman in Cei pe care i-am iubit.Tags: Dragostea unui caine
trackback
Noapte. M-am trezit. Deschid, greu, ochii si privesc ceasul. Cifrele mari, luminoase, spun ca este 3 si 8 minute. Ma ghemuiesc, din nou, in caldura imbietoare a patului si vad cum prin fata mea trece un caine, un caine rosu, cu picioare scurte, care merge domol leganandu-si coada. Ma priveste prietenos, hatru, cu o unda de mustrare in ochi. Numai atunci il recunosc. Este Redi, sau, cum il alinta cea care nu mai este, Redica.
Au trecut ani multi, poate 10, mai degraba 15. Intors atunci, il vad limpede pe Redi. Impreuna cu alti doi catei, priveste spre Paula. Ea le pune mancarea, dupa care, ce clar o vad si o aud, sta cu ei de vorba. In sufletul sau, minunat de frumos, traiau animalele, florile si noi, iar Redi era unul dintre cei dragi sufletului sau. Cateii o asculta si din privirea lor simti cum curge, ca un fir de apa limpede, adoratia pentru ea.
Intr-o zi, Redi a iesit pe poarta. Cineva uitase sa o inchida. Nu a mers prea mult. Chemat de un ticalos s-a apropiat cu incredere. Stia ca oamenii sunt buni. Cand s-a apropiat, ticalosul l-a lovit. Bata s-a ridicat din nou si din nou, pana cand l-a ucis. Sunt sigur ca ultimul sau gand a fost la cea care i-a dat, si careia i-a dat, dragoste. Sufletul lui Redi s-a ridicat si a plecat undeva. Aici a ramas ticalosul.
Privesc din nou ceasul. Ce repede a venit dimineata. De ce am un nod in gat? Inteleg. Redi a venit si m-a mustrat prieteneste. Avea dreptate. Trecuse ceva timp fara sa ma gandesc la el. Nu te-am uitat, Redi. Nu va pot uita, pe tine, pe toti cateii, pisicile si prietenii, care m-au insotit, un timp, pe drumul care nu stim unde duce.
Un jurnal-un jurnal de noapte -este picatura intima. Cu straluciri carora un ochi strain le poate rupe magia.
Nu indraznasc sa spun mai mult.
Am calcat pe varfuri.
Sunt mai mult decat placut surprinsa…Este chiar Mircea ?Da…Atata sensibilitate, atata gingasie sufleteasca, insuportabila, din partea unui barbat…Nu ca nu ar face bine unui suflet, ba chiar foarte bine, atata intelegere si caldura cata radiaza din text fata de tot ce inseamna viata, fata de tot ce e scris in text , dar mai ales, fata de ceea ce a ramas nescris…Imi dau lacrimile si nu stiu de ce….
Astfel de texte te fac sa fi mai bun, imblânzesc oamenii, aduc mangaiere. De multa vreme n-am mai gasit ceva atat de duios.