M-a vizitat un prieten

Noapte. M-am trezit. Deschid, greu, ochii si privesc ceasul. Cifrele mari, luminoase, spun ca este 3 si 8 minute. Ma ghemuiesc, din nou, in caldura imbietoare a patului si vad cum prin fata mea trece un caine, un caine rosu, cu picioare scurte, care merge domol leganandu-si coada. Ma priveste prietenos, hatru, cu o unda de mustrare in ochi. Numai atunci il recunosc. Este Redi, sau, cum il alinta cea care nu mai este, Redica.

Au trecut ani multi, poate 10, mai degraba 15. Intors atunci, il vad limpede pe Redi.  Impreuna cu alti doi catei,  priveste spre Paula. Ea le pune  mancarea, dupa care, ce clar o vad si o aud, sta cu ei de vorba. In sufletul sau, minunat de frumos, traiau animalele, florile si noi, iar Redi era unul dintre cei dragi sufletului sau. Cateii o asculta si din privirea lor simti cum curge, ca un fir de apa limpede, adoratia pentru ea.

Intr-o zi, Redi a iesit pe poarta. Cineva uitase sa o inchida. Nu a mers prea mult. Chemat de un ticalos s-a apropiat cu incredere. Stia ca oamenii sunt buni. Cand s-a apropiat, ticalosul l-a lovit. Bata s-a ridicat din nou si din nou, pana cand l-a ucis.  Sunt sigur ca ultimul sau gand a fost la cea care i-a dat, si careia i-a dat, dragoste. Sufletul lui Redi s-a ridicat si a plecat undeva. Aici a ramas ticalosul.

Privesc din nou ceasul. Ce repede a venit dimineata. De ce am un nod in gat? Inteleg. Redi a venit si m-a mustrat prieteneste. Avea dreptate. Trecuse ceva timp fara sa ma gandesc la el. Nu te-am uitat, Redi. Nu va pot uita, pe tine, pe toti cateii, pisicile si prietenii, care m-au insotit, un timp, pe drumul care nu stim unde duce.

Publicitate