jump to navigation

Inceput de viata V 33, PM

Posted by Mircea Suman in Cei pe care i-am iubit.
Tags: , , ,
trackback

Undeva, stivuite cu grija, pagina peste pagina, stau amintirile care inseamna viata mea.  Unele, pe care nu le-am cercetat de ani, de multi ani, rasar, ca acum, chemate prin nu stiu ce mecanism misterios. Inchid ochii si, in linistea intunericului, intors in timpul de atunci,privesc la cele doua camarute, saracacios mobilate, in care locuim, eu si mama. Tata este plecat. A terminat facultatea si a fost luat la armata. Mi-l amintesc, venit intr-o permisie, in uniforma kaki, din stofa aspra, cu un insemn rosu de soldat TR, adica soldat cu termen redus, prins pe epoletul tunicii. Ma strange in brate iar eu, acum, dupa zeci de ani, retraiesc minunata senzatie de atunci, senzatia de pui ocrotit. Ocrotit de tata, ocrotit de mama, de draga mea mama, langa care stateam toata ziua. Mama care ma scotea, tinut strans de mana, in curtea inclinata, care mie mi se parea o vale enorma, spre strada Pacurari. Nu-mi amintesc numarul dar imi amintesc, oarecum ciudat, ca proprietarul caselor era o doamna, doamna Hanganu, de care, nu stiu de ce, mi-era teama. Probabil ca din cauza terorii pe care o simteam in vocile parintilor mei cand trebuia platita chiria. Mi-l mai amintesc, cu un fior de emotie, si pe fratele mamei, ofiter de cariera, care venea des pe la noi, insotit de „soldatul de ordonanta” care-l urma respectuos, incarcat cu pachetele pe care unchiul Gigi ni le aducea cu regularitate. Unchiul Gigi venea uneori, cand era vreo zi de sarbatoare, in uniforma festiva, „inarmat” cu o sabie lucioasa care era, pentru mine, subiect de adevarata veneratie.

Aveam, pe atunci, vreo 2 ani. Eram proaspat mutati in Iasi. Sunt primele mele amintiri. Dintre cei de atunci am ramas numai eu. Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei care erau atat de tineri pe atunci. Ce mult imi lipsesc ei si dragostea lor.

Publicitate

Comentarii»

1. Gina - V 59, AM

Buna dimineata, devreme!
Atat de blanda confesiune!
Ca dintr-o carte , cu imagini alb- negru. Intre paginile ei sunt atatea culori..toate culorile.
Am avut senzatia, citind , ca te vad. Cu fata lipita de o fereastra aburita, urmarind-o pe doamna Hanganu. Iese din curte. Tu rasufli , ca si cum ai scapat de o mare spaima.
Stii ce cred? Ca pe masura ce trece timpul , simtim nevoia sa fim ocotiti. Ne intoarcem , cu toata fiinta noastra catre fiintele , alaturi de care ne-am simtit in siguranta.Si , chiar daca a fost greu, ne era atat de bine.

Toate, laolalta, emotii, spaime, treceri..suntem noi.

O zi buna iti doresc!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: