jump to navigation

-25 decembrie- Ghetele lui Mos Craciun V 12, AM

Posted by Mircea Suman in Cei pe care i-am iubit.
Tags: , ,
4 comments

 

Seara de Ajun. Pomul este pregatit iar casa, cufundata in penumbra, s-a transformat intr-un taram al misterelor. Vlad, baietelul nostru de vreo 5 ani, este coplesit de emotie. Asteptam soneria care-l va anunta pe Mos Craciun. Vecinul si prietenul nostru, Niculin, arhitect, coleg de serviciu cu mine, trebuie sa soseasca. Deghizat in Mos Craciun, are in sac, puse cu grija de dimineata, darurile lui Vlad. Si, iata, soneria suna. Vlad se ascunde in spatele Paulei, eu deschid usa si, ostenit de atata drum, mosul, cu mantie si caciula rosie, intra, scoate un carnet, il consulta si intreaba: -Aici locuieste Vlad? Scos la iveala de Paula, Vlad a inghetat. Priveste la mosul care-i zambeste binevoitor si ramane cu ochii atintiti la podea. Striga cu disperare: -Mama! Mama! Mos Craciun s-a incaltat cu ghetele lui nenea Niculin!

Anunțuri

Inceput de viata V 33, PM

Posted by Mircea Suman in Cei pe care i-am iubit.
Tags: , , ,
1 comment so far

Undeva, stivuite cu grija, pagina peste pagina, stau amintirile care inseamna viata mea.  Unele, pe care nu le-am cercetat de ani, de multi ani, rasar, ca acum, chemate prin nu stiu ce mecanism misterios. Inchid ochii si, in linistea intunericului, intors in timpul de atunci,privesc la cele doua camarute, saracacios mobilate, in care locuim, eu si mama. Tata este plecat. A terminat facultatea si a fost luat la armata. Mi-l amintesc, venit intr-o permisie, in uniforma kaki, din stofa aspra, cu un insemn rosu de soldat TR, adica soldat cu termen redus, prins pe epoletul tunicii. Ma strange in brate iar eu, acum, dupa zeci de ani, retraiesc minunata senzatie de atunci, senzatia de pui ocrotit. Ocrotit de tata, ocrotit de mama, de draga mea mama, langa care stateam toata ziua. Mama care ma scotea, tinut strans de mana, in curtea inclinata, care mie mi se parea o vale enorma, spre strada Pacurari. Nu-mi amintesc numarul dar imi amintesc, oarecum ciudat, ca proprietarul caselor era o doamna, doamna Hanganu, de care, nu stiu de ce, mi-era teama. Probabil ca din cauza terorii pe care o simteam in vocile parintilor mei cand trebuia platita chiria. Mi-l mai amintesc, cu un fior de emotie, si pe fratele mamei, ofiter de cariera, care venea des pe la noi, insotit de „soldatul de ordonanta” care-l urma respectuos, incarcat cu pachetele pe care unchiul Gigi ni le aducea cu regularitate. Unchiul Gigi venea uneori, cand era vreo zi de sarbatoare, in uniforma festiva, „inarmat” cu o sabie lucioasa care era, pentru mine, subiect de adevarata veneratie.

Aveam, pe atunci, vreo 2 ani. Eram proaspat mutati in Iasi. Sunt primele mele amintiri. Dintre cei de atunci am ramas numai eu. Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei care erau atat de tineri pe atunci. Ce mult imi lipsesc ei si dragostea lor.