jump to navigation

A plecat un catel V 08, PM

Posted by Mircea Suman in Cei pe care i-am iubit.
Tags:
8 comments

O privesc. Este o ultima privire. O mangai usor si simt cum, una cate una, imi curg, fara sa le stapanesc, lacrimile. Era batrana, stiam ca ne vom desparti si, totusi, cat de grea o simt, ce dureros imi strange inima plecarea ei, a catelusei care a trait langa noi ani si ani, a catelusei care era, pentru mine, dupa ce ramasesem fara cea care nu mai este, un fel de ultima ancora in apa tulbure a restului meu de viata. O privesc. A inchis ochii negri, rotunzi, cu care ma privea incercand sa ghiceasca ce am de gand, ce astept de la ea, asteptand si ea de la mine o vorba din care sa simta ca o iubesc. Adio, Tina! Adio fetita mea necuvantatoare, dar care mi-ai spus atat de multe. Ce mult imi vei lipsi, ce greu imi va fi fara dragostea ta de catel, curata si neprefacuta. Du-te langa cea care te-a iubit, langa toti cateii si pisicile care au trait impreuna cu noi. Asteptati-ma!

Publicitate