jump to navigation

In mahalaua Tatarasilor (1) V 32, PM

Posted by Mircea Suman in Cei pe care i-am iubit.
Tags: , , ,
2 comments

Iasi, mahalaua Tatarasilor. Mama, tata, eu si catelul Pufi. Locuim cu chirie la domnul Ciornei. Domnul Ciornei are o mustata alba , ochi albastri si baston. Casa dlui Ciornei este joasa, cu acoperis de tabla vopsita rosu, este inconjurata pe toate partile de iarba frumos cosita, despartita in doua felii de o carare pietruita cu grija. Daca intri pe portita de la strada, cararea te conduce, primitoare, pana la usa. Deschizi usa si, dupa ce te stergi pe talpile incaltarilor, poti intra intr-o sala ingusta care imparte casa in doua. Pe o parte doua camere in care locuieste dl Ciornei, pe cealalta alte doua in care locuim noi. Aici, intr-o dimineata insorita, m-am trezit si l-am vazut, langa mine pe tata. M-a luat in brate, mi-a netezit cu o mangaiere parul zburlit in somn, si mi-a spus: -Vino, trebuie sa-ti cunosti fratiorul! Nu cred ca am inteles prea bine ce voia sa spuna dar, cu mana in mana lui, am pasit in cealalta camera. Mama era inca, mi s-a parut ciudat, in pat. Langa patul mamei un patut, mult mai mic, din care se auzea un scancet, un scancet care m-a facut sa incremenesc. Se petrecea ceva ce trecea mult peste puterea mea de a intelege. -Vino! mi-a spus mama, intinzand mana dupa mine si strangandu-ma langa ea. Uite, ea este doamna moasa iar el este Raducu, fratele tau. Intre timp, cea pe care o numise doamna moasa il ridicase pe Raducu, ma lasase sa-l privesc si, apoi, il cufundase intr-o cadita. I se facea prima baie. Stateam langa mama, sub privirea tatei, si incepusera sa-mi curga lacrimile. Era in luna mai, 19…, iar eu eram un baietel de 3 ani si 4 luni. Intelesesem, poate, ca nu mai eram unicul. Au trecut anii, multi, foarte multi. Nu mai este nici Raducu. Am ramas eu si amintirile care mi se infatiseaza in noptile cand, treaz, le chem, le retraiesc si, uneori, ma revolt.

Nu mai este nici mahalaua Tatarasilor. Invadata de blocuri, intrata pe mana speculatorilor imobiliari,  mahalaua Tatarasilor, farmecul sau, nu mai exista decat in amintirile catorva.

Anunțuri

Inceput de viata V 33, PM

Posted by Mircea Suman in Cei pe care i-am iubit.
Tags: , , ,
1 comment so far

Undeva, stivuite cu grija, pagina peste pagina, stau amintirile care inseamna viata mea.  Unele, pe care nu le-am cercetat de ani, de multi ani, rasar, ca acum, chemate prin nu stiu ce mecanism misterios. Inchid ochii si, in linistea intunericului, intors in timpul de atunci,privesc la cele doua camarute, saracacios mobilate, in care locuim, eu si mama. Tata este plecat. A terminat facultatea si a fost luat la armata. Mi-l amintesc, venit intr-o permisie, in uniforma kaki, din stofa aspra, cu un insemn rosu de soldat TR, adica soldat cu termen redus, prins pe epoletul tunicii. Ma strange in brate iar eu, acum, dupa zeci de ani, retraiesc minunata senzatie de atunci, senzatia de pui ocrotit. Ocrotit de tata, ocrotit de mama, de draga mea mama, langa care stateam toata ziua. Mama care ma scotea, tinut strans de mana, in curtea inclinata, care mie mi se parea o vale enorma, spre strada Pacurari. Nu-mi amintesc numarul dar imi amintesc, oarecum ciudat, ca proprietarul caselor era o doamna, doamna Hanganu, de care, nu stiu de ce, mi-era teama. Probabil ca din cauza terorii pe care o simteam in vocile parintilor mei cand trebuia platita chiria. Mi-l mai amintesc, cu un fior de emotie, si pe fratele mamei, ofiter de cariera, care venea des pe la noi, insotit de „soldatul de ordonanta” care-l urma respectuos, incarcat cu pachetele pe care unchiul Gigi ni le aducea cu regularitate. Unchiul Gigi venea uneori, cand era vreo zi de sarbatoare, in uniforma festiva, „inarmat” cu o sabie lucioasa care era, pentru mine, subiect de adevarata veneratie.

Aveam, pe atunci, vreo 2 ani. Eram proaspat mutati in Iasi. Sunt primele mele amintiri. Dintre cei de atunci am ramas numai eu. Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei care erau atat de tineri pe atunci. Ce mult imi lipsesc ei si dragostea lor.